Alergare pe banda

In saptamana care a trecut, dupa cateva alergari prin zapada impiedicate rau de tot, am decis sa ma duc la sala. Mai sunt doar 10 saptamani pana la maraton si trebuie sa continui pregatirea, sa ma tin cat de cat aproape de un numar decent de kilometri. Nu am reusit sa alerg chiar cat ar fi trebuit in ultimele doua saptamani, dar ma mentin in jurul a 40 de km pe saptamana, asteptand sa se mai duca din zapada asta.

Zis si facut. Merg la sala, trec la tricou si sort si incepe transpiratia. Of, uitasem cat de incomod e sa alergi la caldura. As prefera, parca, toti nametii din lume decat senzatia asta de spatiu inchis. Unde mai pui ca banda “ma trage in piept”… kilometrii se duc mult mai greu si alerg cu pace de 6 minute pe km sau chiar mai slab la acelasi puls cu care afara rulam extrem de lejer. Dar problema cea mai mare este ca dupa doua zile de banda simt dureri destul de puternice si la genunchi, si la glezne si cam peste tot, dureri pe care alergatul in aer liber nu prea mi le-a provocat, sau cel putin nu asa, toate deodata si cu asemenea intensitate.

Ce-i drept, ieri am alergat o ora si 45 de minute (doar 16 km insa, dupa cum mi-a indicat aparatul). Planificasem cel putin doua ore, dar nu mai aveam niciun chef… ma dureau toate si efectiv abia asteptam sa plec acasa. A fost amuzant ca in jurul meu se tot schimbau “partenerii” de alergat pe celelalte benzi si eu tot acolo eram :) .

Cred ca maine revin in aer liber. Am luat eu abonament cu 10 sedinte, dar nu cred ca o sa le folosesc pe toate… pentru mine a alerga pe banda este criminal, si fizic si psihic. Exact ca si cum ai fi inchis in cusca si chinuit. :)

Oare s-o fi facut vreo poteca prin parc intre timp?? Acum 4 zile nu aveai pe unde sa intri, era zapada peste tot.

Poți comenta cu profilul de Facebook sau în mod obișnuit:

comentarii

{ 0 comentarii… add one }

Părerea ta contează! Poți comenta aici:

Urmatorul articol:

Articolul anterior: